Având în vedere evoluția situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de țări, precum și declararea “Pandemiei” de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020, în considerarea faptului că elementele sus-menționate definesc un context excepțional care nu putea fi previzionat, care vizează interesul public general și care constituie o situație extraordinară, ce impune măsuri excepționale, Președintele României a decretat instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul României pe o durată de 30 de zile.

Pandemia de coronavirus precum și măsurile luate de autorități în acest context vor duce, dupa caz, la întârzieri, dificultăți și/sau costuri suplimentare semnificative sau chiar la imposibilitatea de executare a obligațiilor contractuale. Asemenea situații pot constitui, în anumite condiții, motive pentru a suspenda executarea propriilor obligații, protecția în fața unor pretenții de despăgubiri sau pentru adaptarea sau chiar încetarea contractului.

Companiile trebui, împreună cu specialiștii, să evalueze aplicabilitatea forței majore în contractele de bază, ori să inițieze renegocierea termenilor și condițiilor contractuale existente, având în vedereefectul de domino pe care îl poate genera colapsul și doar a unui număr redus de companii, dar cu impact în domeniul/industria în care activează.

Întreaga filosofie a raportului juridic civil contractual, ca lege a părţilor, este îndreptată către menţinerea şi, atunci când este cazul, restabilirea echilibrului contractual.

Conform Codului Civil, dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră.

Răspunderea contractuală este, în esenţă, obligaţia de a repara prejudiciile create de neexecutare culpabilă a obligaţiilor contractuale.

Unele contracte impun o serie de condiții preliminare, ce implică notificarea partenerului contractual. Nerespectarea în timp util a unei astfel de notificări poate atrage decăderea părții interesate din acest drept, cu riscul răspunderii pentru neexecutarea obligațiilor. 

Majoritatea contractelor (deși nu toate) conțin clauze referitoare la forța majoră, care stabilesc în general ce se întâmplă atunci când ceva extern și imprevizibil împiedică una dintre părți să-și îndeplinească obligațiile agreate.

O clauză de forță majoră insuficient definită, care se referă numai la evenimente naturale, intemperii etc. sau doar menționează sintagma un eveniment de forță majoră, ar putea fi considerată ca insuficientă pentru a putea exonera de răspundere.

Pe de altă parte, faptul că o clauză de forță majoră acoperă explicit și situația apariției  unor epidemii sau pandemii, cum este și cazul Coronavirusului, nu este suficientă. Persoana care încearcă să se bazeze pe aceasta trebuie să demonstreze că nu poate îndeplini contractul din cauza circumstanțelor dincolo de controlul său (generate din cauza virusului). De asemenea, acesta trebuie să demonstreze că nu au putut fi făcute demersuri rezonabile pentru a evita sau a atenua evenimentul sau consecințele acestuia.

Ce este forța majoră⁉

Pentru ca un eveniment să poată fi calificat drept forță majoră și implicit să îl scoată de sub incidența răspunderii contractual pe debitorul unei obligații, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să fie extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil.

Pentru a putea fi calificată drept forță majoră, o anumită împrejurare trebuie să determine imposibilitatea de executare a obligaţiei pentru orice persoană care s-ar fi aflat într-o situaţie identică, iar nu doar pentru cel care invocă starea de forță majoră. 

Forța majoră este o împrejurare de fapt imprevizibilă și de neînlăturat, care împiedică în mod obiectiv și fără nicio culpa din partea debitorului executarea obligației contractuale a acestuia. 

Cum funcționează⁉

În cazul în care un eveniment (sau o serie de evenimente) declanșează o clauză de forță majoră, partea care invocă clauza poate suspenda, amâna sau poate fi eliberată din îndatoririle sale contractuale, fără a răspunde. 

Pentru a opera, însă, nu este suficient ca partea să invoce clauza respectivă.

În primul rând, partea interesată va trebui să verifice limbajul folosit în contract, în special în contractele în care clauza de forța majoră a fost negociată și limitată.

Pentru a beneficia de efectele forței majore, este esențial ca evenimentul calificat astfel să se fi produs înainte ca obligația să fi devenit exigibilă sau ca debitorul sa fi fost pus în întârziere cu privire la neexecutare (spre exemplu, nu va fi scutită plata chiriilor restante).

Pe lângă invocarea evenimentului de forță majoră, multe instanțe solicită, de asemenea, demonstrarea faptului că partea a încercat să execute contractul indiferent de apariția evenimentului, urmărind să identifice o sursă alternativă de executare.

Dacă executarea contractului devine temporar sau definitiv imposibilă, intră în scenă conceptul de  forță majoră.

De asemenea, dacă, din cauza unor evenimente imprevizibile, executarea unui contract ar deveni excesiv de oneroasă pentru una dintre părți, aceasta se va putea prevala, în anumite condiții, deimpreviziune.

Cum procedăm⁉

Dovada imposibilității de executare revine debitorului, adică a celui care nu își poate onora obligațiile.

Dovada unui evenimentului definit ca forță majoră se poate face prin orice mijloc de probă.

Varietatea evenimentelor care pot constitui situații de forță majoră generează o imposibilitate de determinare a unui prototip probator.

Alături de proba evenimentului de forță majoră, debitorul trebuie să facă dovada

consecințelor produse de eveniment, în sensul imposibilității de executare a obligațiilor asumate, imposibilitate generată de cazul de forță majoră, cu alte cuvinte să demonstreze că din cauza forței majore nu și-a putut îndeplini obligațiile ce-i reveneau.

În unele situații, evenimentele și efectele lor sunt de notorietate,  astfel încât debitorul poate beneficia de dispensă de dovadă.

Cu toate acestea, dacă această epidemie este de notorietate, partea tot are sarcina dovedirii raportul de cauzalitate între eveniment și neexecutarea contractului.

În situația în care părțile au convenit ca dovada forței majore să fie efectuată prin intermediul unui document emis de o terță persoană, la solicitarea scrisă a companiilor, Camera de Comerţ şi Industrie a României avizează existenţa cazului de forţă majoră.

Pentru contractele aflate în derulare și cele încheiate înainte ca părțile să cunoască existența acestui risc de epidemie, instanțele ar putea pune accentul pe caracterul invincibil și inevitabil al eventualei forțe majore, unde legătura de cauzalitate dintre eveniment și neexecutarea obligațiilor trebuie să fie foarte puternic susținută și demonstrată.

                                <h2>
                    Luați legătura cu noi                   </h2>
                <a href="https://www.mslegal.ro/contact/">
                    Click Here                  </a>